Toamna Ilincai,...toamna mea

Iubesc zilele calde de toamna, le iubesc mai mult decat zilele de vara knd tot ce vrei este sa scapi de stickiness si sa te refugiezi sub umbra unui copac de unde nu ai mai pleca in veci, toamna este altfel, nici prea rece, nici prea cald, as hoinari sub castani si tei si nu m-as plictisi. In fiecare toamna am fluturi in stomac cand vad copacii intrecandu-se in culori, asta pentru ca imi aduce aminte de zona in care am copilarit, din punctul meu de vedere, cea mai frumoasa zona a orasului, cartier exclusiv de case vechi cu o arhitectura impresionanta, fiecare casa cu povestea ei, strazi lungi cu castani si tei de o parte si de alta, un parc in coltul strazii cu multa verdeata (din pacate lucrul acesta nu mai este astazi respectat,o companie americana stabilita in Ploiesti a avut grija sa "sponsorizeze" betonarea parcului, probabil la ei in Amerik asa se poarta) un tei imens la a carui prima craca trebuia sa ajung cu leaganul; inainte nu era nici atata de circulata precum astazi, era asa cum mi-as dori sa fie pentru Ilinca - autentic. In parcul acesta am mers pentru prima data in picioare, am luat asa o cazatura ca nu m-am mai incumetat sa ma ridic, si mersul de-a busilea mi s-a parut mai rezonabil, atunci parintii aveau incredere sa te lase sa te joci nu numai descult in iarba, ci si de-a busilea. Astazi ? Astazi trebuie sa dezinfectam absolut tot, inclusiv clantele usilor - pacat ! Toamna aceasta este prima toamna a Ilincai si ghiciti ce ? Ilinca a invatat sa mearga de-a busilea, ce-i drept prin casa (mai, mai, sa imi dea lacrimile pt ca nu asist in fiecare zi la asa o minune), tot in aceasta toamna Ilinca a spus primele cuvinte: tata si pa pa (iti face chiar si cu mana daca nu ii pari dubios si ii place de tine). Deci, da, este toamna amandurora, eu cu amintirile de atunci, ea cu experientele de acum, peste ani ii voi povesti cum intr-o toamna s-a facut auzita.